52 TRANSILVANIA 7/2023 Panait Istrati, Chira Chiralina: inocență și inițiere Rodica GRIGORE Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Litere și Arte Lucian Blaga University of Sibiu, Faculty of Letters and Arts E-mail: rodica.grigore@ulbsibiu.ro Panait Istrati, Kyra Kyralina: Innocence and Initiation Abstract: Admired by many readers for his narrative talent, contested by others for some of his political opinions, Panait Istrati (1884 – 1935) had to be recognized as a gifted writer and an accomplished storyteller in France, and only after that in his native Romania. His debut short story Kyra Kyralina (1924) is one of his best works, ofering the Western reader an Oriental setting (comparable to The Arabian Nights), an exquisite plot and amazing characters. Besides, the author reshapes the old structure of the picaresque novel and thus his hero’s journeys are given an obvious initiatory meaning. At the same time, his characters witness a complex process of evolution, their specifc (and radical) innocence being the perfect way to confront all the world’s challenges and hardships and to afrm their own system of (moral) values. Keywords: Romanian exile, storytelling, journey, innocence, initiation. Citation suggestion: Grigore, Rodica. “Panait Istrati, Chira Chiralina: inocență și inițiere.” Transilvania, no. 7 (2023): 52-58. https://doi.org/10.51391/trva.2023.07.07. Motto: „Să plecăm: pământul e plin de frumuseţi.” (Panait Istrati) Admirat pentru talentul de povestitor și pentru personajele remarcabile pe care le construiește parcă fără nici o difcultate, pentru atmosfera extraordinară a multora dintre scrierile sale, dar și atacat pentru unele dintre opiniile sale politice și pentru vehemența cu care uneori și-a apărat ideile, Panait Istrati (1884 – 1935) rămâne, dincolo de controverse, un scriitor fascinant. Deși contestat de Nicolae Iorga sau Ovid Densusianu, pe temeiul „incompatibilității cu spiritul național” sau al balcanismului (considerat „străin”, la rândul său, de caracteristicile spațiului nostru cultural), dar apreciat de Eugen Lovinescu și de G. Ibrăileanu – iar mai târziu de Tudor Vianu – tocmai pentru „orientalismul și pitorescul” creației sale, Istrati aduce în opera sa elementele, poate neașteptate, ale unei proze picarești sui-generis, alături de amănunte ce țin de un balcanism aparte, înțeles nu ca expresie a vreunei „drame istorice” (sintagma lui Mircea Muthu), ci a unor realități sociale ale epocii în care chiar el a trăit. Afrmat în plan literar relativ târziu, mai întâi în Franța, abia apoi cunoscut de publicul cititor din România, Panait Istrati, „omul care nu aderă la nimic”, după cum el însuși s-a defnit, întruchipează și astăzi, pentru mulți exegeți, imaginea unui hoinar prin excelență, a unui rătăcitor prin lume dăruit într-ale literaturii, un exemplu al bilingvismului, unul dintre reprezentanții balcanismului literar românesc, dar și un mare revoltat („în siajul esteticii camusiene, având profunde afnități cu existențialismul francez” 1 ). Născut la Brăila, benefciind de o educație fragmentată, dar dovedind o veritabilă vocație de autodidact, capabil să citească enorm 2 și să învețe aproape singur limba franceză („marea pasiune a întregii mele adolescențe”, după cum se va exprima în repetate rânduri), Panait Istrati are, ani de zile, ocupații modeste (băiat de prăvălie, plăcintar, zugrav etc.). Atras de ideile de stânga (debutând chiar în publicația România muncitoare, în anul 1916), dar și de călătoriile prin lume la care visa de mic, ajunge până în Egipt, iar apoi în Occident (Elveția și Franța) 3 ; disperat, singur, marcat de existența difcilă și plină de lipsuri, afat la Nisa, în 1921, încearcă să se sinucidă. Aproape miraculos, intră în legătură cu Romain Rolland – căruia