„Studii și Materiale de Istorie Medie”, vol. XL, 2022, p. 241-282 O ADOPŢIE, UN TESTAMENT ŞI O DISPUTĂ FAMILIALĂ LA SFÂRŞITULUI VEACULUI AL XVIII-LEA. CAZUL SURORILOR BĂLĂCEANU GHEORGHE LAZĂR georgelaz2001@yahoo.fr În primele zile ale lunii iulie a anului 1798, domnul şi boierii divanului Ţării Româneşti erau chemaţi să ofere o soluţie juridică la „rugămintea” şi „jalbaadresată lor de Elena Bălăceanu, descendentă a uneia dintre cele mai renumite familii boiereşti muntene din acea vreme. Mai exact, ea cerea autorităţilor îndreptăţite – divanul şi domnul – -i confirme („întărească”) aşezământul prin care stabilea atât modul în care averea urma să-i fie administrată după momentul trecerii în lumea de dincolo, cât şi numele celui pe care îl desemna ca epitrop „desăvârşit” al ei, nimeni altul decât „dumnealui nepotu-mieu Costache Bălăceanu biv vel paharnic”, şi care, după cum va reieși din cele ce urmează, nu era deloc străin de acest demers al îndepărtatei sale rubedenii. La o primă vedere, demersul amintitei jupânese nu constituia ceva neobișnuit în peisajul juridic muntean din acea vreme (şi nu numai !), deoarece autorităţile cărora ea li se adresa erau invocate adeseori se pronunţe în asemenea cazuri, oferind astfel „legitimitate” şi o mai mare greutate juridică actelor de acest fel, iar petenţilor speranţa că deciziile lor de ultim moment vor fi puse în practică în litera şi spiritul lor. Ceea ce însă îi conferă o anumită particularitate o constituia faptul că „recunoaşterea” şi acceptarea mai sus-amintitei cererii ar fi avut implicaţii juridice şi de altă natură, căci Elena Bălăceanu solicita totodată şi anularea parţială a prevederilor testamentare ale surorii ei, Maria asupra dr., Cercetător Ştiinţific I, Institutul de Istorie „N. Iorga” al Academiei Române, Bucureşti. Studiul are la bază comunicarea noastră, cu titlul Une adoption, un testament et un différend familial à la fin du XVIII e siècle. Le cas des sœurs Bălăceanu, în cadrul conferinţei internaționale Networks and Society. A historical perspective from Ancient World to the present, Universitatea din Timișoara/Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, 17-18 martie 2022.