ANALIZAŢI IMPORTANŢA PROCESULUI DE CONSTITUIRE A IDENTITĂŢII DE SINE LA VÂRSTA ADOLESCENŢEI 1. Adolescenţa sau ”În căutarea unei noi identităţi” Problematica adolescenţei şi-a găsit puncte multiple de ancorare atât în ştiinţe diferite, inclusiv în interiorul sistemului ştiinţelor psihologice, unde multe dintre ramurile psihologiei au inclus-o în sfera lor de interes (psihologia vârstelor, a dezvoltării, psihologia educaţională, psihologia orientării şi consilierii, psihologia personalităţii etc). Situată între copilărie şi vârsta adultă, adolescenţa constituie un fenomen biologic, psihologic şi social, cu determinări multiple, de ordin genetic, geografic, cultural, social şi educaţional. Cunoaşterea particularităţilor definitorii ale acestei etape exclude tratarea ei unilaterală, doar în sens exclusiv biologic sau psihologic, între maturizarea organică şi cea psihosocială existând un raport de interdependenţă. Mai mult, ritmurile dezvoltării organice şi psihologice sunt inegale, între aceste fenomene putând interveni disproporţii, decalaje, contradicţii, stări conflictuale sau critice. Limitele adolescenţei sunt şi ele imprecise pentru că variază relativ funcţie de condiţiile geografice, de mediu socio-economic şi socio-cultural, dar mai ales socio-educativ. Pentru cei ce-şi urmează studiile universitare adolescenţa se prelungeşte adesea. Dacă la pubertate procesul dezvoltării personalităţii este impetuos şi sinusoidal, la fel ca şi transformările pe plan biologic, în adolescenţă el evoluează spre nevoia de maturizare centrată pe identificarea resurselor personale (aptitudini, abilităţi, dorinţe, interese, aspiraţii şi idealuri), spre realizarea identităţii şi construcţiei propriei lumi interioare, spre detaşarea de tutela familiei şi spre creşterea autonomiei şi a independenţei care sunt cucerite treptat. Toate acestea echivalează cu o ”a doua naştere” (J.-J. Rousseau). Prin tot acest proces sinergic, personalitatea adolescentului devine din ce în ce mai actuală, ancorându-se tot mai puternic în prezent şi real şi construindu-şi în acelaşi timp viitorul, ocupându-şi locul cuvenit în sistemul relaţiilor sociale şi dorind obţinerea preţuirii colective asociată statutului său de viitor adult. Adolescenţa este etapa transformărilor biosomatice şi psihice majore, caracterizată prin solicitări şi eforturi adaptative continue la exigenţele şi diversitatea structurilor sociale, culturale, educaţionale, profesionale, economice, ideologice, fapt ce generează tensiuni şi situaţii stresante, frământări interioare, meditaţii şi reverii, mutări şi restructurări în conştiinţă. Toate acestea au ca rezultat constituirea imaginii de sine, a conştiinţei şi a conştiinţei de sine, adică definirea identităţii ca nucleu al personalităţii. Dezvoltarea eului social ca dimensiune complexă a personalităţii reprezintă rezultatul depăşirii egocentrismului specific copilăriei, al achiziţiilor multiple de roluri sociale şi al asumării statusurilor noi împreună cu cerinţele şi responsabilităţile pe care le incumbă acestea. Adolescenţa reprezintă ”o fază de restructurare afectivă şi intelectuală a personalităţii, un proces de individualizare şi de metabolizare a transformărilor fiziologice legate de integrarea corpului sexual. Adolescenţa constituie un câmp psihologic privilegiat pentru studierea