IOTACIZAREA VERBELOR ÎN GRAIURILOR OLTENEŞTI. STADIUL ACTUAL (Consideraţii asupra iotacizării verbelor în graiurile olteneşti actuale) Iotacizarea verbelor a preocupat pe mulţi dintre cercetătorii limbii române, atât în lucrări fundamentale de istorie a limbii, cât şi în lucrări speciale consacrate acestui fenomen 1 , care reprezintă o etapă mai veche în evoluţia limbii române comparativ cu formele deiotacizate apărute ulterior. Apariţia în limba română a formelor iotacizate ale verbelor se explică prin: a) evoluţia fonetică normală a unor forme verbale latineşti; b) analogie. Astfel, printr-o evoluţie fonetică normală, ca rezultat al acţiunii lui iot din terminaţia de indicativ prezent persoana I singular -eo (la conjugarea a II-a) şi -io (la conjugarea a IV-a) asupra consoanelor precedente t , d , n , r , (l ) din radicalul verbelor de origine latină, aceste consoane cunosc următoarele modificări: t > ţ mentio > minţ sentio > simţ d > z audio > auz video > văz rideo > rîz tondeo > tunz n > i remaneo > rămîi teneo > ţiu venio > viu r > i pareo > pai pereo >piei l > i salio > sai După modelul verbelor, la care iotacizarea se explică fonetic, au apărut forme iotacizate la un număr de verbe latineşti de conjugarea a III-a care nu au fost niciodată de conjugarea a II-a. Acest fenomen s-a produs prin analogie, prin intercalarea între radical şi desinenţă a unuia dintre elementele vocalice specifice conjugării a II-a sau a III- a 2 : cado > *cadeo > caz credo > *credeo > crez vendo > *vendeo > vânz pono > *poneo > pui