156 DEPĂŞIREA STEREOTIPURILOR CULTURALE. IMAGINEA CELUILALT ÎN JURNALE ŞI NOTE DE CĂLĂTORIE Eva Monica SZEKELY, Abstract Our aim is to open new ways for intercultural communication for a wide public, from students and teachers to media, on the issue of overcoming stereotypes, and emphasizing the consideration of the protean character of prefix inter- (disciplinary, -cultural, -ethnic). We will set up a net of discussions through a brainstorming about the explicit and implicit meaning of “stereotypes” (W. Lippmann, 1950) as a social imaginary of debate, launching an open question, ‘Aren’t we, researchers /intellectuals /interdisciplinary and intercultural elite, responsible for the genesis and spreading of cultural stereotypes in the past, and even more responsible for the awareness of the necessity of their overcoming in the present? We will begin with a seminar on multi-linguistic lecture of significant fragments from notes and journals of some ‘trans-cultural’ travellers from UE countries. 1. Stereotipul. Definire. Istoric. Noile strategii geopolitice şi cognitive care constituie fundamentul proiectelor de globalizare favorizează dezbaterile şi analiza critică a relaţiilor de putere manifeste în discurs, împreună cu reprezentările şi ierarhiile pe care le implică acestea în construirea şi imaginarea cartografiilor polarizate ale lumii, toate acestea generatoare de stereotipuri. Dacă strategiile arhitecturale reflectă un mod de organizare spaţială a puterii, cele cartografice instituţionalizează organizarea spaţială a lumii sub aspect geografic şi politic (opoziţii Est vs. Vest, Europa vs. Balcani, Europa vs. America, Balcani vs. Europa Centrală ş.a.). Ele se găsesc în centrul acestor dezbateri critice asupra a ceea ce postmodernii numesc practici discursive în tradiţia lui Michel Foucault ai cărui discipoli exemplari sunt Edward Said (Orientalism) în primul rând, apoi Larry Wolff (Inventing Eastern Europe) sau Maria Todorova (Inventing the Balkans) [1]. Stereotipurile, termen impus de jurnalistul american W. Lippmann (1950) sunt legate de tradiţii şi de propria poziţie în societate, astfel încât orice alterare a stereotipurilor seamănă cu o zguduire a lumii. Ce se întâmplă însă când însăşi elita intelectuală, aceşti călători transculturali, impun acele reprezentări colective despre «străin» / «celălalt, cristalizate în clişee şi imagini pe care le numim stereotipuri? Încercând o (re)definire a stereotipurilor, le vom considera obişnuinţă de comportament ne-creativ, acte de limbaj centrate pe copiere, calchiere / imagine bipolară / contradictorie. În consecinţă, pentru depăşirea lor vom propune un comportament re-creativ / interpretativ, centrat pe joc de limbaj; un mod de “articulare a lumii”, de a gândi şi de a înţelege după model analogic: de integrare a zonelor de activitate a conştiinţei (conştient - subconştient), prin interacţiunea dintre imaginile de sine şi imaginile despre «străin» sau heteroimagini. Motivaţia o constituie faptul că, din punctul nostru de vedere, reconstrucţia discursivă a Europei în contextul integrării europene presupune coexistenţa naţiunilor, a popoarelor şi / sau a grupurilor etnice, ceea ce înseamnă, implicit, şi coexistenţa culturilor acestora. Din punct de vedere psihologic, nevoia de identitate (culturală, etnică, lingvistică) este o condiţie a echilibrului psihic uman. Nevoia de alteritate, de raportare la altul, asigură însă posibilitatea dialogului. Nevoia psihologică de identitate îşi găseşte expresia juridică în dreptul la identitate etnică – asigurat şi garantat de societăţile civilizate, în statul de drept al comunităţii pluraliste cu regim democratic. “Identitatea culturală, când aceasta nu coincide cu originea etnică, este o opţiune