MOLOCANII DIN BASARABIA. ORIGINILE ŞI COMPONENŢA ETNICĂ "Apariţia şi originea etnică a Molocanilor din Basarabia" Ion Gumenâi Pentru teritoriul românesc dintre Carpaţi şi Nistru este specifică omogenitatea religioasă. Creştinii de rit oriental sau ortodocşii, adică populaţia autohtonă, au constituit pe tot parcursul Evului Mediu majoritatea absolută a Ţării Moldovei. Unitatea religioasă a teritoriului mai sus amintit era întreruptă de către obştile răzleţe ale catolicilor, evreilor sau armenilor, cu o pondere destul de scăzută în componenţa totală a populaţiei. Scoaterea spaţiului pruto-nistrean din mersul său istoric firesc şi anexarea acestui teritoriu la Imperiul Rus a dus, evident, la anumite modificări în ceea ce priveşte componenţa confesională a populaţiei, fapt datorat atât politicii de colonizare a acestui ţinut de către administraţia ţaristă, cât şi atitudinii manifestate de aceleaşi autorităţi faţă de reprezentanţii uneia sau alteia dintre confesiuni. O analiză a schimbării structurii religioase a populaţiei din Basarabia ne arată că, în linii generale, din Europa Centrală în acest teritoriu veneau şi se aşezau protestanţii şi catolicii, pe când din Imperiul Rus veneau reprezentanţii diferitor curente religioase desprinse din cadrul Biserii Ortodoxe, printre care se numărau şi molocanii 1 . Vectorul de deplasare al molocanilor, staroverilor (lipovenilor), scopeţilor şi al altor secte de acest gen era îndreptat, de obicei, spre hotarele Imperiului Rus, cum ar fi de exemplu Siberia, unde autorităţile centrale nu puteau să ducă o politică eficientă de 1 Molocanii – sectă cu tentă raţionalistă ce s-a desprins dintr-un alt curent religios cel a duhoborilor. Întemeietor al acesteia este considerat ţăranul din Gubernia Tombov, uezdul Borisoglebovsc, Semen Uclein. Căsătorit cu fiica unuia din conducătorii duhoborilor, ajunge la neînţelegere cu acesta privind izvoarele cunoaşterii divine. Înconjurat de 70 de „apostoli”- adepţi ai săi, Semen Uclein plecă îndreptându-se spre oraşul Tambov, pentru propovăduirea învăţăturii sale, dar este reţinut de poliţie şi arestat. Din porunca împărătesei Ecaterina a II-a, aceştia au fost daţi în grija clerului pentru povăţuire urmând ca, în cazul refuzului molocanilor de reconvertire la ortodoxie, să fie judecaţi. Uclein a renunţat verbal la învăţătura sa, fiind eliberat, dar imediat după aceasta a continuat propovăduirea concepţiilor sale. Către sfârşitul vieţii sale, datorită activităţii desfăşurate, acesta avea peste cinci mii de aderenţi în guberniile Tambov, Haricov, Ecaterinoslav, Orlovsc şi Simbirsc. Denumirea de molocani a fost dată acestei secte, încă în 1765, de către consitoriul din Tambov, datorită faptului că aceştia foloseau în mâncare laptele (moloco în limba rusă) în timpul postului. Însuşi reprezentanţii acestui curent religios îşi spun creştini duhovniceşti, iar denumirea de molocani o explică prin faptul că învăţătura lor conţine „словесное млеко– laptele verbal” (trad. aut.), despre care se vorbeşte în Sfânta Scriptură. În anul 1805, molocanii au primit dreptul de liberă profesare a cultului, iar în anul 1821 li s-au repartizat 30 de mii de deseatine de pământ între coloniile menoniţilor şi nohailor. Ulterior, în anul 1823, a fost înfiinţat primul sat al molocanilor: Novovasilievca. Cu toate acestea, începând din anii 30 ai secolului al XIX-lea, în sânul molocanilor apar o serie de disensiuni care au dus în cele din urmă la formarea a patru curente principale: a adepţilor lui Uclein, curentul „comunilor”, cel „al săritorilor” şi curentul “creştinilor evanghelişti”. Puncte doctrinare ale acestei secte sunt: 1. Secta admite Biblia ca singură justificare a credinţei; 2. Sfânta Treime nu există, cele trei ipostasuri sunt diferite numiri ale lui Dumnezeu, însă Iisus Hrisos n-a fost Dumnezeu; 3. Preoţia a existat numai în Vechiul Testament; 4. Sfintele Taine nu există; 5. Botezul cel „adevărat” este învăţarea Sfintei Scripturi: afundarea în apă sau stropirea este o simpla ceremonie. De asemenea, adevărata „impărtăşire” cu trupul şi sângele Domnului este tot citirea Bibliei; 6. Nu admit jurământul şi serviciul militar; 7. Resping cinstirea sfinţilor şi a crucii, socotindu-le inşelăciuni. Ceremonia lor este simplă, ca la toţi neoprotestanţii, bazată pe citirea Bibliei şi interpretarea ei. (După Христианство, Научное издательство «Большая Российская энциклопедия», Москва, Том 2, 1995, с. 143). 1