1 Versiunea dinainte de a fi trimisa editorului. Aparuta in Stoica, Cătălin şi Vintilă Mihăilescu (ed.), Iarnă vrajbei nostre: protestele din România, ianuarie-februarie 2012, Bucureşti: Editura Paidea, 2012. p.189-231 “Cine nu sare nu vrea schimbare!” o analiza a miscarilor de protest din ianuarie-februarie 2012 din Cluj Calin Goina În aceste aceste pagini iau în discuţie miscarile de protest din ianuarie-februarie 2012 de la Cluj asa cum le-am vazut în calitate de participant si sociolog. Acest studiu reprezintă o schiţă, în tuşe groase, a cîtorva dintre dimensiunile pe care le consider a avea relevanţă în încercarea de a înţelege comportamentele colective de protest de la Cluj. Prima manifestaţie în favoarea Serviciului Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare (SMURD) a avut loc la Cluj in 11 ianuarie 2012. Daca inceputul protestelor poate fi mai mult sau mai putin definit punctual, “sfarsitul” acestora e mult mai dificil de indicat. Astazi, la mijlocul lunii martie, sunt inca in Piata Unirii mici grupuri de protestatari. Cu toate acestea, voi considera aici ca limită a cercetării mele saptamana care a urmat protestului anti-ACTA din 11 februarie 2012, protest care a constituit ultima miscare semnificativa de mobilizare in strada din Cluj. Prin urmare, voi incerca sa acopar cele 4-5 saptamani definite mai mult sau mai putin precis de limitele intervalului (deschis) 11 ianuarie-11 februarie. In incercarea de a reconstitui cronologia evenimentelor m-am bazat pe analiza de conţinut a unor relatări din presa scrisă, a unor emisiuni de televiziunie şi pe documentare care pot fi accesate on-line. Încep cu o serie de consideraţii dedicate comportamentelor colective şi mişcărilor sociale 1 ; rîndurile de mai jos provin din două texte pe care l-am scris în 2010 (Goina 2010a, 2010b) în care încercam să evaluez şansele apariţiei unei mişcari populare de protest: “Studiul mişcărilor de masă nu se poate opri doar la motivaţiile (sau nemulţumirea) oamenilor, pentru că se întîmplă să treacă ani, uneori decenii peste oameni foarte nemulţumiţi, fără ca ei să „iasă în stradă“. Între altele, teoriile mişcărilor sociale susţin că o mişcare de protest poate lua naştere doar dacă cei nemulţumiţi au acces la un minimum de resurse, fie ele financiare sau organizaţionale. Din acest punct de vedere, în istoria recentă a României mişcările sociale şi de protest au fost făcute posibile de resurse şi structuri organizatorice deja existente: cele ale secţiilor marilor fabrici şi uzine. După minerii din Valea Jiului în 1977, mişcarea de protest de la Braşov din 1987 a fost structurată în jurul unui nucleu dat de muncitorii de la „Steagul Roşu.“ La Timişoara, în 1989 au ieşit, pe rînd, şi au luat în stăpînire centrul oraşului: coloana de la UMT, coloana de la Solventul, coloana de la Teba. Din punctul de vedere al reţelelor de mobilizare a resurselor, muncitorii au fost cei care au pus capăt regimului „muncitoresc“ din România (Goina 1996). 1 Din perspectiva definiţiilor clasice, manifestaţiile din ianuarie-februarie 2012 se încadrează în categoria comportamentelor colective de protest. Fără îndoială, în cadrul protestelor din Bucureşti, Cluj şi din alte oraşe au existat nuclee ale unor viitoare mişcări sociale însă – aşa cum arată şi Stoica în acest volum -- , spontaneitatea protestelor, dinamica lor, eterogenitatea soci ală a participanţilor, gradul relativ scăzut de organizare şi absenţa unor lideri cvasi-unanim recunoscuţi plasează demonstraţiile de la începutul anului 2012 în categoria comportamentelor colective. În acest studiu, invoc însă şi literatura sociologică pe tema mişcărilor sociale întrucît aceasta furnizează explicaţii cu privire la originile unor mişcări sociale care debutează sub forma unor comportamente colective de protest.