“Studii ]i Materiale de Istorie Medie”, vol. XXXII, 2014, p. 249-278 FAMILIE, BISERICĂ ȘI SOCIETATE NOI CONTRIBUŢII EPIGRAFICE. TREI PIETRE FUNERARE DIN SECOLELE XVI-XVII ŞTEFAN S. GOROVEI * stefangorovei@yahoo.fr 1. Piatra de la Popăuţi ** În anul 2001, cercetarea arheologică întreprinsă în interiorul bisericii Mănăstirii Sf. Nicolae din Botoşani (cunoscută şi sub numele Popăuţi) a scos la iveală o frumoasă piatră funerară, în jurul căreia s -a născut o controversă mai aprinsă decât ar fi fost necesar. Elementele de identificare, de la care a pornit această controversă, sunt numele personajului – Nurod(á) vornik] òt(á) Bot];ani – şi data, cuprinzând doar cifra miilor, #z$ , urmată de un mic spaţiu liber, care a rămas necompletat. Autoarea descoperirii, d-na Voica Maria Puşcaşu, a semnalat deîndată piatra, cu următoarea traducere a inscripţiei: „Acest mormânt este al robului lui Dumnezeu Nurod vornic de Botoşani, care s-a strămutat în aceste lăcaşuri, veşnica lui pomenire către veşnicele lăcaşuri, în anul 7000 (1492)” 1 . Această semnalare a provocat o replică, neaşteptat * prof. univ., dr., Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru I. Cuza”, Iaşi. ** Acest text a fost citit în şedinţa din 16 octombrie 2007 a Filialei Iaşi a Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române, în ciclul Epigrafie, genealogie, istorie – cf. Buletinul Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta”, IX, 2007, 10-12, p. 10 şi 11 (rezumatul). Pregătindu-l pentru tipar, am păstrat intenţionat forma iniţială, cu folosirea apelativului domnul, în cazul autorului decedat între timp, pentru a arăta că el nu exprimă, cel puţin din partea mea, nici un fel de linguşire (cf. Sorin Ullea, Încheierea cronologiei picturii moldoveneşti secolele XV-XVI cu datarea ansamblurilor de la Părhăuţi şi Arbure, Edit. Muşatinia, Roman, 2012, p. 134 şi 139). Regret că trebuie să iau această poziţie în raport cu o personalitate a breslei noastre, faţă de care mi-am exprimat, nu o dată, admiraţia şi respectul (cf., mai ales, Ştefan S. Gorovei, în AIIAI, XXXII, 1995, p. 653-654). Iar tipărirea acestor note după trecerea sa în lumea drepţilor este o simplă întâmplare