Colind Ninge curat ca intr-un dor de moarte, Dezastre mari de fulgi se-ntampla-n cer. La geamul plans al casei de departe Se-aude-n noapte-un cantec: ler ui-ler. Acum, acolo ninge-a vesnicie, Brazii miros a nastere in munti Si-ncet se sting in veghea lor tarzie Doua faclii, doi pomi ajunsi carunti. Umbrele lor ca-n vis mi se arata Veghind la geam atat de-adanc si greu, Ca din tacerea lor insingurata Isi rupe vorba insusi Dumnezeu. Cumpana vremii tulbure se-nclina Cu focuri mari de ger spre cuibul lor. Si parca-i soarbe-o stranie lumina, Si-ncet se duc prin aspre vami de dor. Pe fruntea lor se-ncheaga-un nimb de ceata, In pieptul meu lucreaza-un fier cu zimti; Si tot mai des se-aud haitasi de gheata Pe partea lumii, cea dinspre parinti. Pe cai de fulgi acuma m-as intoarce Sa cad la prag, zidit intre nameti, Si ceasul lumii, cu noroase ace, Sa-l dau-napoi cu, simple, doua vieti. Dar ninge-n noapte fara vindecare Cu ler ui-ler peste-un sfarsit de veac. Mi-e dor Si-ador m cu fruntea pe ninsoare, Decapitat de-acest colind sarac.