Simpozionul Impactul AQ-ului comunitar asupra echipamentelor şi tehnologiilor de mediu 1 Aspecte ale cercetării în domeniul tehnologiilor de mediu pentru alimentaţie şi sănătate COSTIN CEPIŞCĂ, SORIN DAN GRIGORESCU, HORIA ANDREI, MIRCEA COVRIG, VASILE MIHĂILĂ, CAMELIA PETRESCU * Lucrarea prezintă aspecte ale tratării problemelor de mediu cu implicaţii în asigurarea unei alimentaţii corecte şi păstrării sănătăţii populaţiei. Sunt prezentate cerinţele de bază privind tehnologiile actuale şi de perspectivă şi direcţiile de dezvoltare tehnologică a unor noi posibilităţi de asigurare a unor microclimate favorabile păstrării biosubstanţelor. 1. Introducere Aderarea la Uniunea Europeană necesită respectarea angajamentelor asumate de România în procesul de negociere a capitolului 22 – Mediu pe o perioadă îndelungată, întinsă până în anul 2018 (ultimul an pentru care s-a obţinut perioada de tranziţie pentru implementarea tuturor prevederilor negociate ale acquis-ului comunitar de mediu). Costul acestei respectări implică acţiuni costisitoare estimate la aproximativ 30 miliarde Euro, cu preponderenţă pentru asigurarea unei infrastructuri de mediu performante. În contextul prezenţei unor probleme reale de poluare a mediului în România, apare necesară punerea în aplicare a principiilor precauţiei, prevenirii poluării, utilizării durabile a resurselor naturale, responsabilităţii producătorului, parteneriatului, şi, mai ales, principiul “poluatorul-plăteşte”. Aceste principii general valabile reprezintă fundamentul tuturor măsurilor şi acţiunilor care se vor lua pentru protejarea şi îmbunătaţirea calităţii mediului în România. Dintre acţiunile desfăşurate în direcţia realizării obiectivelor cerute de îndeplinirea Acquis-ului comunitar de mediu se pot aminti: - promovarea, facilitarea şi finantarea accesului la tehnologii viabile ecologic şi a know-how-ului corespunzător; - mobilizarea resurselor necesare pentru sprijinirea programelor de cercetare, educaţie, conştientizare a publicului asupra utilizării noilor tehnologii; - promovarea cercetării în domeniul tehnologiilor curate, inclusiv prin utilizarea surselor de energie refolosibile, viabile din punct de vedere economic şi acceptabile la nivel social, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile a societăţii; - difuzarea de informaţii privind exemple profitabile din cadrul producţiei ecologice, a eco-eficienţei şi managementului ecologic, precum şi promovarea schimbului de practici şi cunoştinţe privind tehnologiile ecologice. Prof.dr.ing. Costin CEPIŞCĂ – Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, Facultatea Inginerie Electrică, costin@wing.ro ; prof.dr.ing. Sorin Dan GRIGORESCU - Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, Facultatea Inginerie Electrică; prof.dr.ing. Horia ANDREI - Universitatea Valahia Târgovişte, Facultatea Inginerie Electrică, handrei@valahia.ro ; prof.dr.ing. Mircea COVRIG - Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, Facultatea Inginerie Electrică; cerc.pr.I.dr.ing. Vasile MIHĂILĂ - IOEL SA Bucureşti, vmihaila@k.ro ; cerc.pr.II.drd.Camelia PETRESCU * - ICPE SA Bucureşti, metrologie@icpe.ro. 30.08-31.08.2006; ICPE/UPB; Agigea Constanţa.