VARIAŢII DIACRONICE LA NIVELUL MACROACTULUI VERBAL DE CURTENIRE 1 ARIADNA ŞTEFĂNESCU Universitatea din Bucureşti 1. Observaţii introductive Macroactul verbal al curtenirii este o secvenţă conversaţională de dimensiuni variabile al cărei centru ilocuţionar este o declaraţie de dragoste explicită sau implicită. Curtenirea nu se limitează doar curtoazie. Totodată, legătura dintre acest act verbal şi politeţe este una indisolubilă, mai izbitoare poate decât în cazul altor acte de vorbire. Strategiile de (im)politeţe nu sunt singurele care impun constrângeri importante, ci trebuie să avem în vedere şi faptul că acest act verbal, cu tradiţii îndelungate, are semnificative constrângeri culturale, sociale şi de gen. O întrebare ar fi în ce măsură se poate considera curtenirea un macroact de limbaj şi dacă este profitabil a fi analizată din această perspectivă. Limbajul nu are un rol ancilar în ritualul curtenirii, deşi codul nonverbal poate avea uneori întâietate în raport cu cel verbal: ne gândim aici la limbajul corpului (privirile, de exemplu), la farse, qui pro quo-uri, la lupte, dispariţii bruşte sau apariţii calculate şi la alte manifestări nonverbale favorizate de secvenţa de curtenire. Pe de altă parte, actul verbal al declaraţiei amoroase reprezintă manifestarea centrală a curtenirii în lumea europeană modernă. Nu trebuie exclus dintr-o analiză mai amplă şi factorul apariţiei unor genuri discursive noi care au dus la creşterea literarităţii acestui act verbal în detrimentul oralităţii. Ne gândim aici la romanul cavaleresc sau la înflorirea genului epistolar care a dat un subgen autonom, şi anume, scrisoarea de dragoste (Tănăsescu 2009: 45-62). Obiectul analizei noastre este însă mult mai limitat şi îl constituie două scene de curtenire din dramaturgia românească, una de la Vasile Alecsandri, din Peatra în casă, iar cealaltă de la Mihail Sebastian, din piesa Jocul de-a vacanţa. Scopul este da a face o analiză aplicată prin care să punctăm asemănările şi diferenţele dintre cele două scene, pentru a putea trasa unele perspective ulterioare de investigare a macroactului verbal al curtenirii în limba română din perspectiva variaţiei lui diacronice. Am ales exemple din piese de teatru deoarece în corpusurile de română vorbită nu există secvenţe semnificative de curtenire, motivele inexistenţei lor fiind lesne de înţeles, dar 1 Articol apărut în Zafiu, Rodica, Ariadna Ştefănescu (ed.), 2014, Limba română: diacronie şi sincronie în studiul limbii române (II) Stilistică, pragmatică, retorică şi argumentare. Lexic, semantică, terminologii (Bucureşti, 13-14 decembrie 2013), Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, p. 195-207.