143 Cristinel MUNTEANU Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Pite(ti „DEZACORDUL” ÎN CAZ AL ATRIBUTULUI ADJECTIVAL ÎN LIMBA ROMÂNĂ. O EXPLICAłIE DINTR$O PERSPECTIVĂ TIPOLOGICĂ 1. Cu privire la a(a$numitul „dezacord” al atributului adjectival (parti$ cipial, îndeosebi) în limba română (literară), unii cercetători s$au arătat (ori se arată) a fi intransigenŃi (de pildă, Viorel Hodi(), combătând o asemenea „aberaŃie”, în timp ce alŃii se dovedesc a fi mai indulgenŃi (de pildă, G. GruiŃă), considerând că avem de$a face cu o „tendinŃă” a limbii noastre, „tendinŃă” ale cărei prime manifestări sunt destul de vechi (cf. Vasiliu 1965: 979$983). Unii speciali(ti (inclusiv străini; de exemplu, Tamara Repina) apreciază că explicaŃia fenomenului trebuie căutată într$un principiu care caracterizează limbile romanice, fără a putea preciza cu exactitate despre ce fel de principiu este vorba. Interesant este că – încă de acum aproape 50 de ani – răspunsul cel mai convingător (dar (i cel mai puŃin cunoscut la noi) a fost oferit de Eugeniu Co(eriu, care a determinat/identificat cu precizie principiul în cauză, principiu care i$a permis, printre altele, să elaboreze (la sfâr(itul anilor ’60) o „nouă tipologie a limbilor romanice”. În lucrarea noastră, ne propunem să arătăm cum trebuie procedat pentru a depă(i – pe coordonate co(eriene – concepŃia care domină explicaŃiile (din literatura românească de specialitate) referitoare la schimbarea lingvistică menŃionată. 2. Într$o comunicare datând din 2003, intitulată Canonic i anapoda în problema „cazului oblic” românesc, Viorel Hodi( (desigur, de pe poziŃia gramaticii normative, dar fără să precizeze explicit acest lucru) s$a arătat de$a dreptul scandalizat [1] de frecvenŃa producerii „dezacordului” la care ne referim aici, subliniind gravitatea unei asemenea „gre(eli”. Comunicarea s$a publicat ulterior în limba engleză, a(a că redăm aici un fragment (cu caracter conclusiv) din versiunea tipărită: „Consequently, we believe we may safely draw de pragmatic and practical conclusion that, just like the disagreement between the verbal predicate and its subject (in the slang register of some of the residents of Bucharest: «-tie ei, parlamentarii, ce face!»), the adjectival attribute built in disagreement is – if not an aberration – at least a major mistake, a manifestation of a petty culture which must be fought against for the mistake it is.” (Hodi( 2003: 88). 2.1. Auzim adesea că ceea ce este astăzi o gre(eală de limbă poate deveni normă lingvistică mâine. O atare afirmaŃie are partea ei de adevăr (i există, în acest sens, suficiente exemple pe care le înregistrează istoria limbii. Numai că unele a(a$zise „gre(eli” sunt mai „îndreptăŃite” decât altele. În aceste cazuri, speciali(tii care se îndeletnicesc cu gramatica normativă s$ar cuveni să fie ceva mai flexibili în atitudine (i să dea mai multă atenŃie, de pildă, vorbelor lui J. Vendryes, care, discutând despre raportul dintre langue naturelle (i langue artificielle, a produs o grăitoare analogie, invocând un fenomen al naturii: „On peut comparer cette création des langues écrites à la formation d’une couche de glace à la surface d’une