NOTE DE LECTURĂ Anuarul Inst. de Cerc. Socio-Umane Sibiu, vol. XXIV, 2017, p. 165–205 PAUL NIEDERMAIER, Geneza oraşelor medievale în Transilvania (Bucureşti: Editura Academiei Române, 2016), 607 p., 597 fig. Cartea este o sinteză despre apariĠia şi dezvoltarea oraşelor în Transilvania, Banat şi Crişana, de la retragerea trupelor romane din Dacia, în timpul lui Aurelian, până la înglobarea Transilvaniei în imperiul Habsburgic. ImportanĠa şi complexitatea deosebită a volumului este dată de diferitele tipuri de surse folosite, vastitatea materialului, perioada de timp abordată, metodologia de lucru inedită în explicarea etapelor evoluĠiei urbanismului şi a habitatului în care s-au dezvoltat oraşele şi, nu în ultimul rând, de analiza pluri- şi interdisciplinară, toate acestea determinându-ne să ne exprimăm preĠuirea vizavi de rezultatele cercetărilor concretizate în cele 600 de pagini ale cărĠii; totodată ea va semnifica o provocare pentru generaĠiile prezente şi viitoare de cercetători. Volumul este structurat în şase părĠi principale. În prima parte este explicată metoda de cercetare, în primul rând definindu-se principalele tipuri morfogenetice ale aşezărilor (aşezări împrăştiate în curs de îndesire, aşezări afânate în curs de îndesire, aşezări dezvoltate sub forma unor şiruri) şi schimbările survenite asupra parcelărilor în decursul timpului, şi în al doilea rând, conturându-se elementele identificatoare pentru stabilirea succesiunii apariĠiei cartierelor, cvartalelor, grupurilor de parcele şi parcelelor orăşeneşti, şi a „modului de dispunere a parcelelor şi a clădirilor principale, precum şi evoluĠia spaĠiilor de circulaĠie publică, respectiv relaĠiile între ele” (p. 30). Pentru o cât mai bună înĠelegere a metodei de lucru s-a optat pentru exemplificarea a trei studii de caz: Sebeş, Orăştie şi Mediaş. Pe baza existenĠei unei legităĠi a evoluĠiei generale a localităĠilor şi a unui paralelism în dezvoltarea anumitor categorii de localităĠi, autorul ajunge la concluzia că metoda de stabilire a succesiunii apariĠiei proprietăĠilor şi a grupurilor de proprietăĠi ar putea fi aplicată şi pentru ğara Românească şi Moldova în mod similar cu Transilvania. Următoarele cinci părĠi sunt dedicate analizei diferitelor etape ale dezvoltării urbanis- mului şi a habitatului, acestea corespunzând celor cinci segmente cronologice principale: perioada de tranziĠie de la Antichitate la Evul Mediu (secolele III–X), Evul Mediu timpuriu (1000–1241), Evul Mediu dezvoltat (1242–1347), Evul Mediu târziu (1348–1541), începutul perioadei moderne (1542–1686). Pentru perioada migraĠiilor, sunt trecute în revistă oraşele romane în care s-a continuat locuirea după retragerea romană (Tibiscum, Dierna, Ulpia Traiana, Napoca, Potaissa şi Apulum) şi câteva aşezări din secolele V–VII (Moreşti, Porumbeii Mii şi Cipău), aşezările şi centrele de putere din secolele VIII–X (Bălgrad, Morisena, Tibiscum, Timişoara, Turda, Biharea, Vladimirescu, Satu-Mare, Pescari, Dăbâca, Mănăştur, Şirioara, Moigrad, Blandiana). Chiar dacă recentele cercetări arheologice nu au fost integrate în dezbatere, acest capitol ar trebui privit ca o expunere sinoptică a habitatului pentru demonstrarea existenĠei unei „legităĠi a evoluĠiei”, perioada fiind de fapt una de tranziĠie spre Evul Mediu, ce nu are legătură cu urbanismul din etapa următoare. Urmează o descriere detaliată a începuturilor urbanismului, ale căror rădăcini şubrede se plasează înainte de invazia mongolă, în această etapă (secolele XI–XIII) foarte puĠine localităĠi încadrându-se în categoria oraşelor; sunt studiate elemente ale genezei şi