90 Recenzii Tabor, nr. 11, noiembrie, 2018 Centenarul Marii Uniri prilejuieşte, cum era firesc, o serie întreagă de acţiuni politice, culturale, bisericeşti şi academice, dezbateri, conferinţe şi lansări de carte, care marchează, în diverse feluri evenimentele de acum o sută de ani. În ceea ce priveşte Transilvania, am auzit nu de puţine ori voci care au pus sub semnul întrebării entuziasmul naţional al maselor şi al elitelor româneşti transilvănene din anii Marelui Război, interogaţia „dar chiar şi-au dorit românii ardeleni unirea?” în anii de dinaintea războiului, în timpul acestuia şi apoi în 1918 putând fi auzită atât în cadrul unor dezbateri ştiinţifice, dar şi al unor emisiuni din mass-media. Pe unii dintre noi ne-au şocat asemenea afirmaţii, mai ales când am constatat că au fost formulate nu de oameni politici ori jurnalişti, ci chiar de unii istorici, mai mult sau mai puţin titraţi. Nu vreau să spun că o asemenea întrebare ar fi în sine neavenită sau nelegitimă, ci doar că felul în care ea a fost formulată sau pur şi simplu aruncată în dezbaterile respective a fost unul profund tendenţios. Mai întâi pentru că un istoric serios operează cu surse sau izvoare (documente) şi bibliografie, nu cu poveşti pentru a face rating şi a părea deştept sau interesant! Mai apoi, deoarece este deprins cu o metodologie – însuşită pe parcursul studiilor de specialitate –, prin intermediul căreia interpretează, coroborează şi contextualizează informaţiile extrase din surse şi lecturi, restituind contemporaneităţii o imagine cât mai apropiată a evenimentelor şi IOAN POPA, Revista Musa. Un martor al sentimentelor naţionale româneşti în perioada dualistă, Editura Techno Media, Sibiu, 2012, 145 p. oamenilor de altă dată. Or, dacă nu cunoaştem nici măcar sursele, atunci ce interpretare şi restituire istorică mai putem oferi celor de astăzi! Că aceste surse nu lipsesc şi pot oferi răspunsuri pertinente întrebărilor noastre o demonstrează cu asupra de măsură, în ceea ce priveşte dorinţa de unire a ardelenilor cu România înainte de 1918, cartea de faţă! Profesor de istorie la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” şi la Liceul Teoretic „Constantin Noica” din Sibiu, Ioan Popa (n. 1973 în Miercurea Sibiului), găseşte timp pentru a se dedica atât familiei şi elevilor săi, cât şi cercetării istorice profesioniste. Absolvent al Facultăţii de Litere, Istorie şi Jurnalistică, specializarea Istorie-Antropologie (1996) şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna”, specializarea Teologie Pastorală (2002), din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, doctor în Istorie al Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia (2012), domnul Ioan Popa şi-a însuşit atât metodologia istorică, cât şi maxima antică a studierii izvoarelor şi a narării evenimentului istoric „sine ira et studio” (fără ură şi părtinire), oferind publicului larg şi mediului academic un răspuns limpede, documentat şi irefutabil la întrebarea deja amintită la început: „şi-au dorit românii ardeleni unirea?”. Da, fără-ndoială! Revista manuscrisă Musa a Societăţii de lectură „Andrei Şaguna” a studenţilor români din Sibiu, apărută lunar în cea mai mare parte a perioadei 1871-1909, este un izvor documentar inedit, cvazi necunoscut mediului istoriografic şi cultural românesc, care ne arată, prin analiza detaliată şi profesionistă a lui Ioan Popa, că în mediul studenţilor din cadrul Institutului teologic-pedagogic ortodox din Sibiu dominau sentimentele naţionale româneşti în epoca dualismului austro-ungar. Meritul autorului este de a fi scos la iveală din Arhiva Bibliotecii Mitropoliei Ardealului din Sibiu o revistă care a circulat în manuscris în interiorul Institutului teologic- pedagogic vreme de patru decenii, oferindu-le studenţilor, ulterior preoţi şi dascăli ortodocşi în parohiile şi şcolile confesionale din întreaga Transilvanie, şansa de a se putea exprima cu o