92 Studii Tabor, nr. 1, ianuarie, 2018 Imaginea gardianului în universul concentraţionar românesc P AUL ERSILIAN R OŞCA C omunismul a reprezentat una dintre marile provocări la care a fost supus ă umanitatea, atât ca existen ţă spa ţio-temporală cât şi ca dimensiune psiho-socială. O serie de aspecte atrag îns ă aten ţia şi ast ăzi, constituind universul imagistic de profund ă rezonan ţă sentimen- tală. Închisoarea a jucat, în viziunea comuniştilor, rolul educator, restrictiv şi punitiv al cate- goriilor sociale reacţionare şi ostile ordinii socialiste. Categorii largi de persoane, exponente ale „capitalismului-burghez”, au devenit „beneficiarele” aten ţiei sporite din partea organelor statului. Profesori, preoţi, militari, medici şi, nu în ultimul rând, politicieni şi oameni publici au constituit masa uria şă de încarcera ţi în universul Gulagului. Despre Gulag nu putem vorbi doar referindu-ne la URSS, Gulagul a existat şi în România socialist ă, preluând modele, me- tode şi manifest ări pe care nu s-a limitat la a le reproduce. Închisorile române şti au asistat la o veritabilă dezvoltare şi perfecţionare a metodelor folosite în anchetarea şi pedepsirea deţinu ţilor politici. Fenomenul Piteşti a constituit apogeul grotescului, „capodopera” pe care umanul pervertit în diabolic îl poate concepe. Alături de acest exemplu stau multe altele, do- vad ă a dimensiunii la care regimul represiv postbelic a ajuns. În tot acest ansamblu, con ştiin ţa celor care au trecut prin închisorile şi lagărele comuniste din România a fost puternic marcat ă, dovad ă stând uria şele depozite de m ărturii pe care atât istoria orală cât şi bibliografia le consemnează. Dup ă 1989, am putut asista la un veritabil curent memorialistic de factur ă concentra ţionar ă în care victimele comunismului încercau s ă evoce, cât mai plastic, ororile pe care le-au tr ăit în anii deten ţiei. Fie că vorbim despre b ărba ţi sau femei, tineri sau adulţi, la un moment dat constat ăm similitudini în experien ţa prezentat ă, dovad ă a existen ţei concrete a realit ăţilor descrise şi a persisten ţei emoţiilor tr ăite. Imaginea închisorii, a transportului, evocarea momentului arest ării şi a procesului, toate reprezint ă teme de prim ă mân ă în istoriografia memorialistică de factur ă concentra ţionar ă. Umanul, în forma sa biologică, este prezent şi el cel mai adesea sub forma evocării tovar ăşilor de suferin ţă, dar un capitol aparte îl joacă gardianul-anchetator. Acesta, ca imagine a alterit ăţii, este zugr ăvit unitar şi totodat ă individual. Citind memoriile celor care au trecut prin sistemul concentra ţionar, observăm o serie de tu şe comune în descrierea celui de dincolo de u şa celulei. Fie că vorbim de Aleksandr Soljeniţîn sau de P ărintele Gheorghe