Din corespondența unui călugăr român la Muntele Athos în secolul al XIX-lea: Maxim hagiul Petronel Zahariuc Vieţuirea românească la Sfântul Munte până la mijlocul secolului al XVIII-lea nu a fost foarte însemnată, ici-colo câte un ierarh, câte un călugăr, câte un boier sau negustor care s-au povârnit spre Athos, unii dintre ei rămânând aici ani mulţi, iar unii chiar până la moarte 1 . Creşterea numărului românilor care au luat drumul Athosului, pentru a se ruga sau pentru a trăi acolo, s-a datorat anilor de vieţuire la Sfântul Munte a obştii ruseşti şi româneşti condusă de Cuviosul Paisie Velicicovschi 2 . După ce şi-a mutat zecile de călugări la Dragomirna, în 1764, Paisie Velicicovschi a adus odată cu ei şi regula monahală athonită, dar şi trăirea şi amintirea Sfântului Munte. De aceea, unii dintre monahi se vor întoarce la Athos, plecând dintre zidurile Dragomirnei, iar atunci când sutele de călugări vor fi nevoiţi să se mute la mănăstirea Secu, nu puţini au apucat drumul Sfântului Munte. Atunci când noua mănăstire nu i-a mai încăput, călugării adunaţi din toate părţile Ortodoxiei de către Paisie Velicicovschi au ocupat, cu încuviinţarea domnului şi a mitropolitului ţării, şi mănăstirea mai mare, cea mai mare, mai bogată, cea mai bogată, dintre mănăstirile pământene, marea lavră a Neamţului. Şi aici, sâmburele vechi athonit a rodit şi a păstrat vie amintirea Sfântului Munte, astfel că mulţi dintre părinţii de frunte ai obştii vor alege să se întoarcă la Athos, îndemânându-i şi pe ucenicii lor să facă la fel. Cu aceşti călugări, bătrâni şi tineri, va începe o nouă pagină a legăturilor dintre români şi Muntele Athos, în miezul cărora vor fi cei o mie de călugări de la mănăstirile Neamţ şi Secu. În minţile şi în sufletele lor a înflorit gândul de a face un schit românesc (moldovenesc) la Sfântul Munte, croit după calapodul schitului Sfântului Ilie, rectitorit de Cuviosul Paisie pe moşia mănăstirii athonite Simonopetra. Gândul le-a fost întărit şi sprijinit de stareţii Neamţului şi de mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi. Primul dintre ei, care i-a adunat 1 Petre Ș. Năsturel, Les moines Roumains et le Mont Athos, în Le Mont Athos et les Roumains. Recherches sur leurs relations du milieu du XIVe siècle à 1654, Orientalia Christiana Analecta, 227, Roma, Pont. Institutum Studiorum Orientalium, 1986. 2 Ioan Moldoveanu, Prezența românească la Muntele Athos, în Contribuţii la istoria relaţiilor Ţărilor Române cu Muntele Athos (1650-1863), Bucureşti, 2007, p. 268-270; Mihai Săsăujan, Un manuscris inedit despre întemeierea și organizarea schitului românesc „Prodromu” de la Muntele Athos, în secolul al XIX-lea, în Biserică, națiune și putere de stat (secolele XVIII-XX). Contribuții documentare la istoria Bisericii Ortodoxe Române, București, 2013, p. 157-158.