Cojocaru Laura-Elena ,,Limba este tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc”. Vasile Alecsandri Limba română, asemenea celorlalte limbi, se află într-o continuă evoluţie, încercând să se adapteze tuturor condiţiilor sociale, politice, economice şi culturale. Bogăţia sa este dată de bogăţia şi varietatea vocabularului, compartimentul cel mai deschis influenţelor atât interne cât şi externe. JARGÓN , jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflectă dorința celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și expresiilor pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi Jargoanele sunt mult mai puţin conturate decât argourile. Ele cuprind elemente neologice de ultimă oră neadaptate şi nesocializate încă în cercuri mai largi, folosite insistent şi deseori defectuos sau neglijent de unele grupuri, ca urmare a snobismului, dorinţei de detaşare de masa vorbitorilor sau pretinsei superiorităţi intelectuale În evoluţia lexicului limbii române s-au conturat mai multe jargoane, denumite după elementele lexicale străine utilizate: turcizant, grecizant, latinizant şi franţuzit. Uneori jargoanele au coexistat, ajungându-se la aspecte mixte. În primele decenii ale secolului trecut se folosea un jargon mixt greco-turc. După 1840 s-a conturat şi un jargon italienizant (foarte restrâns). Jargonul actual, care nu mai este simţit la fel de artificios şi inoportun, este preponderent de origine engleză: hello, business, darling, bye-bye, O.K., all right, week-end, computer, job, look, speach, supermarket, living, star. Termenul jargon desemnează însă şi limbajele specializate ale unor profesii ştiinţifice: arhitectura, chirurgia, astronomia. ARGÓU s. n. (< fr. argot ); limbaj social convențional, folosit mai ales de vagabonzi, cerșetori și delincvenți pentru a nu fi înțeleși de restul societății, are un vocabular special, alcătuit din cuvinte din limba comună, dar cu alte sensuri decât cele cunoscute, din cuvinte regionale și din cuvinte străine. Exemple de argou:  reprezentate prin cuvinte obișnuite din limba comună, cu alte înțelesuri: sticlete, copoi sau caraliu „polițist”; mănăstire, facultate sau mititica „închisoare”; bilă sau cutiuță „cap”; șase! „atenție!”; ciripitor „denunțător”;