Mutaţii lexico-semantice în lexicul românesc de origine germană. Abordare diacronică din prisma metodei statistice Mihai CRUDU * Marius MARICI ** Key-words: lexical-semantic mutations, archaism, neologism, loan, linguistic investigation 1. Preambul Lexicul limbii române a cunoscut, în întreagă evoluţia sa, numeroase influenţe – directe sau indirecte – din alte limbi europene (franceză, italiană, rusă etc.), influenţe datorate unor schimburi interculturale dense. Amprenta limbii germane asupra românei se poate întrezări în diferite etape ale limbii, variind de la termeni specializaţi până la cuvinte din vocabularul uzual. Bazându-se pe o cercetare empirică, studiul de faţă îşi propune să analizeze împrumuturile germane în diferite faze ale evoluţiei limbii române literare. Corpusul lingvistic supus investigaţiei, numărând aproximativ 400 de lexeme 1 , este extras din surse lexicografice şi de specialitate (vezi infra, Bibliografie A.) şi se constituie din două dimensiuni opuse, dar complementare, ale lexicului 2 : arhaisme – ca fapte lingvistice aparţinând vocabularului pasiv – şi neologisme – ca elemente lexicale cu o largă circulaţie în limba actuală. 2. Receptarea germanităţii în spaţiul lingvistic românesc Raporturile popoarelor germanice cu comunitatea română 3 îşi au originile încă din perioada Evului Mediu, atunci când ocuparea Transilvaniei de către unguri a facilitat şi venirea saşilor aici (Cujbă 1999: 12). Contactele au continuat şi chiar au căpătat amploare şi în faza modernă a limbii române literare, adică în preajma secolului al XIX-lea. Deşi în repetate rânduri s-au manifestat atitudini de opoziţie * Universitatea din București, România. ** Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, România. 1 Ne-am oprit atenţia doar asupra acelor cuvinte cu etimologie pur germană. Cazurile de etimologie multiplă, printre care şi germană, nu sunt discutate în acest context, întrucât ar depăşi cu mult spaţiul alocat unui studiu de mici proporţii. 2 Un punct comun celor două categorii îl reprezintă statutul lor de cuvinte învechite, respectiv noi, doar prin raportare la sincronie. Un arhaism nu poate fi considerat învechit decât în stadiul actual al limbii, întrucât în perioada în care el a intrat în limbă era perceput de vorbitori ca neologism. Prin urmare, ieşirea din uz, respectiv intrarea în uz a unui cuvânt face ca acesta să fie considerat arhaic sau neologic. 3 Pentru această scurtă incursiune în istoria relaţiilor româno-germane am consultat cu precădere lucrarea Corneliei Cujbă, Influenţa germană asupra vocabularului limbii române literare contemporane (1999).