„Studii și Materiale de Istorie Medie”, vol. XXXVII, 2019, p. 303-359 UN IZVOD DE DOCUMENTE ȘI O CATAGRAFIE A ODOARELOR MĂNĂSTIRII DOBROVĂȚ, PĂSTRATE LA MUNTELE ATHOS (MĂNĂSTIREA ZOGRAF) PETRONEL ZAHARIUC* zahariuc@uaic.ro GHEORGHE LAZĂR** georgelaz2001@yahoo.fr În arhiva mănăstirii Zograf de la Muntele Athos *** , pe care am început să o cercetăm de ceva vreme, alături de cele peste două sute de documente păstrate, ale căror rezumate le-am publicat recent 1 , se păstrează și acest izvod, din 1839, cu rezumatele documentelor din arhiva mănăstirii Dobrovăț și cu lista odoarelor și a altor lucruri din biserica mănăstirii. Izvodul cuprinde rezumate și mențiuni după 591 de documente, dintre care 313 sunt privitoare la satele, viile și dughenile mănăstirii Dobrovăț, iar 278 la țiganii mănăstirești. Dintre cele 313 rezumate ale proprietăților imobiliare ale mănăstirii Dobrovăț, o mare parte se păstrează și în original în arhiva mănăstirii Zograf (vezi notele acestui articol), o mică parte în arhivele din țară, iar o altă parte, fie sau pierdut, fie încă nu au fost descoperite. Izvodul a fost redactat în grafie chirilică, cu duct bulgăresc, de un bun cunoscător al limbii și paleografiei slave, precum și al limbii și paleografiei româno-chirilice, pentru că * dr., prof. univ., Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi. ** dr., CS I, Institutul de Istorie „N. Iorga” al Academiei Române. *** Acest articol face parte dintre rezultatele proiectului de cercetare UEFISCDI, PN-III-P4-ID-PCE-2016-0557. 1 Petronel Zahariuc, Gheorghe Lazăr, Dimiter Peev, Ivan Biliarsky, Чек-лист на влахо-молдавските документи в архива на Зографския манастир, în Зографски Съборник. Зографската архив и библиотека. Изследования и перспективи, vol. editat de D. Peev, M. Dimitrova, G. Banev, L. Nenova, Mănăstirea Zograf (Universitatea „Sf. Climent Ohridski”), Muntele Athos (Sofia), 2019, p. 256-317, 908-911. Vezi și Petronel Zahariuc, Връзките на Молдова със Зографския монастир на Света Гора. Саъстояние на проучванията, în în Зографски Съборник, p. 243-255.