„Philologica Jassyensia”, an XVI, nr. 1 (31), 2020, p. 221–227 Sanda Golopenția. De la editarea de text la scrierea polifonică Otilia HEDEȘAN * Keywords: Anton Golopenția; communist period in Romania; intellectual life in communism; memorial text; polyphonic writing Intelectual cu preocupări multiple, cu operă reprezentativă de lingvist și semiotician, cu contribuții importante în domeniul studiilor de folclor și al antropologiei culturale, preocupată de teatru și film, scriitoare de memorii care glisează adesea înspre literatură, Sanda Golopenția a dedicat o parte importantă a activității sale restituirii memoriei și punerii în circulație a operei tatălui său, Anton Golopenția 1 . În ultimele două decenii, cu începere din anii 2000, aceste eforturi sunt punctate de apariția unei întregi serii de tomuri masive care cuprind studii și articole ale lui Anton Golopenția publicate deja în periodicele științifice ale deceniilor patru și cinci ale secolului trecut, în general greu truvabile astăzi, studii inedite, rapoarte, note diverse, dar și o foarte bogată și variată corespondență. Este vorba, mai întâi, despre o succesiune de trei volume de Opere complete, în care sunt antologate contribuțiile lui Anton Golopenția în domenii în jurul cărora s-a organizat, în mod prioritar, activitatea sa: sociologie (Golopenția 2002), demografie, statistică și geopolitică (Golopenția 2000), respectiv estetică, literatură și filosofie (Golopenția 2018). În al doilea rând, trebuie notată și o a doua serie de patru cărți la fel de masive care includ și organizează, după criteriul alfabeti c integrat cu criteriul cronologic, corespondența purtată de Anton Golopenția între anii 1923 și 1950 (Golopenția 2004, 2010, 2012, 2014), un total de 1958 de scrisori, dintre care 698 aparțin autorului (Golopenția 2014: XXIX). Acestor serii de lucrări li se adaugă alte titluri care agregă texte referitoare la teme aparte din viața și activitatea lui Anton Golopenția. Ultima carte (Golopenția 2001) transcrie răspunsurile la istovitoarele interogatorii din timpul lunilor de detenție politică (1950–1951). Românii de la est de Bug (Golopenția 2006) asamblează rapoarte și note de teren ale lui Anton Golopenția dar și ale coechipierilor cu care s-a deplasat, în regiunile de la răsărit de Nistru și Bug, în timpul celui de-al Doilea Război * Universitatea de Vest din Timișoara, România (otilia.hedesan@e-uvt.ro). 1 După anii 2000, Sanda Golopenția a îngrijit și reeditat și lucrările științifice ale mamei sale, Ștefania Cristescu-Golopenția. Astfel, au apărut: Gospodăria în credințele magice ale femeilor din Drăguș, București, Paideia, 2002, Descântatul în Cornova – Basarabia, București, Paideia, 2003 și Sporul vieții: jurnal, studii și corespondență, București, Paideia, 2007. Analiza acestor lucrări nu face, însă, obiectul discuției de față.