65 REPERE TEOLOGICE ŞI MISTICE PREZENŢA DUHULUI SFÂNT ÎN BISERICĂ: STUDIU ASUPRA PNEVMATOLOGIEI LUI GEORGES FLOROVSKY, IOANNIS ZIZIOULAS ŞI DUMITRU STĂNILOAE Viorel Coman Faculty of Theology and Religious Studies, KU Leuven Mişcarea neo-patristică a dominat peisajul creştinismului ortodox din a doua jumătate a secolului al XX-lea, făcând din „întoarcerea la Părinţii Bisericii” (ad mentempatrum) motorul renaşterii şi reînnoirii teologiei şi spiritualităţii răsăritene, care se aflau, de mai bine de două secole, sub influenţa nefastă a scolasticismului apusean şi a instrumentarului acestuia de gândire şi reflecţie teologică 1 . Iniţiat în anii ’30 ai secolului trecut, de către teologii ruşi din diaspora pariziană, în special de către Georges Florovsky şi Vladimir Lossky, apelul la redescoperirea creativă a surselor patristice ale creştinismului răsăritean a devenit, în mod treptat, agenda principală a Ortodoxiei finalului de mileniu, atât în ţările din spatele Cortinei de Fier (România, Serbia etc.), cât şi în centrele ortodoxe din Vest (Institutul „Sfântul Serghie” de la Paris şi Institutul „Sfântul Vladimir” de la New York). Deşi nu puţine sunt vocile celor care contestă astăzi agenda mişcării de restaurare patristică (restauratio patristica) şi impactul acesteia asupra traiectoriei teologiei răsăritene în ultimele decenii 2 , programul de întoarcere la Părinţii Bisericii rămâne încă un 1 Pentru o introducere în istoria şi teologia mişcării neo-patristice ortodoxe, a se vedea: Paul Ladouceur, Modern Orthodox Theology: „Behold, I Make All Things New”, London, T&T Clark, 2019; idem, „Treasures New and Old: Landmarks of Orthodox Neo-Patristic Theology”, în St. Vladimir’s Theological Quarterly, vol. 56, nr. 2, 2012, p. 191–228; Viorel Coman, „Revisiting the Agenda of the Neo-Patristic Movement”, în The Downside Review, vol. 136, nr. 2, 2018, p. 99–117; idem, „Neo-Patristic Movement”, în Dictionnaire d’histoire et de géographie ecclésiastiques, vol. 192–193a, Brepols, Turnhout [articolul urmează să fie publicat în 2020]; Andrew Louth, Modern Ortodox Thinkers: Fromthe Philokalia to the Present, London, IVP Academic, 2015; idem, „French Ressourcement Theology and Orthodoxy: A Living Mutual Relationship?”, în G. Flynn, P. D. Murray (coord.), Ressourcement: A Movement for Renewal in Twentieth Century Roman-Catholic Theology, Oxford, Oxford University Press, 2012, p. 495–507; idem, „The Patristic Revival and its Protagonists”, în M. B. Cunningham şi E. Theokritoff (coord.), The Cambridge Companion to Orthodox Christian Theology, Cambridge University Press, Cambridge, 2008, p. 188–203; Matthew Baker, „Neopatristic Synthesis and Ecumenism: Towards the ‘Reintegration’ of Christian Tradition”, în A. Krawchuk, T. Bremer (coord.), Eastern Orthodox Encounters of Identity and Otherness: Values, Self-Reflection, Dialogue, New York, Palgrave Macmillan, 2014, p. 235–260. 2 A se vedea: Paul Valliere, Modern Russian Theology: Bukharev, Soloviev, Bulgakov, London, T&T Clark, 2000; Pantelis Kalaitzidis, „From the ‘Return to the Fathers’ to the Need for a