Impavidi progrediamur! DIACRONIA articol © 2016 Autorii. Drepturile de publicare aparțin Revistei. Diacronia 4, 1 august, 2016, A55 (1–13) doi:10.17684/i4A55ro ISSN: 2393-1140 www.diacronia.ro Observații asupra limbii lui Petru Maior în Învățătură pentru ferirea și doforia boalelor Liliana Soare * Facultatea de Litere, Universitatea din Pitești, Str. Gh. Doja 41, 110253 Pitești, România Despre articol Istoric: Primit 4 decembrie 2015 Acceptat 13 ianuarie 2016 Publicat 1 august 2016 Cuvinte-cheie: normă literară lexic neologic adaptarea fonetică și morfo- logică a împrumuturilor Rezumat Traducerea de la 1816 efectuată de Petru Maior, insufcient studiată, ne oferă un material prețios în privința normelor limbii literare din Transilvania primelor două decenii ale secolului al XIX-lea. Ne-am concentrat atenția asupra trăsă- turilor fundamentale ale limbii literare, fără a scăpa însă din vedere nici trăsă- turile secundare care ni s-au părut relevante pentru norma promovată de cărtu- rarul ardelean. Se observă că materialul lingvistic extras din această traducere refectă, pe lîngă normele fonetice și morfologice specifce graiului autorului, și norme stabilite după alte criterii decît cele ilustrate de tradiția locală, și anume criteriul apropierii de etimonul latin sau de norma muntenească promovată de tipăriturile religioase de la mijlocul veacului al XVIII-lea. În ceea ce privește lexicul neologic utilizat în această traducere, s-a realizat o clasifcare semantică, urmărindu-se atît vocabularul de cultură generală, cît și lexicul de specialitate (terminologia medicală). Terminologia medicală a textului a fost prezentată pe cele două coordonate constitutive: cea cultă, neologică și cea de tip popular, tra- dițional. Au fost examinate și cele mai importante aspecte ale adaptării fonetice și morfologice a împrumuturilor, observîndu-se numărul ridicat de împrumu- turi corect integrate, datorită orientării latino-romanice a cărturarului, dar și ponderea însemnată a variantelor fonetice analogice și a termenilor neadaptați (latinisme și italienisme). 1. Introducere A doua jumătate a secolului al XVIII-lea și primele două decenii ale celui următor aduc o diversifcare fără precedent a scrisului românesc. Textul de popularizare ce ilustrează diverse domenii ale științei (lingvistica, geografa, istoria, medicina, matematica, flozofa) ocupă un loc aparte în literatura epocii. În această perioadă, primatul cultural este deținut de cărturarii ardeleni care elaborează texte științifce originale, autentice, dar care, în același timp, desfășoară o asiduă activitate de traducere și adaptare a numeroase texte de popularizare a științei. Petru Maior este traducătorul mai multor cărți de știință popularizată 1 prin care a contribuit atît la ridicarea nivelului cultural al cititorilor săi, cît și la dezvoltarea limbii române literare. Acest text de medi- cină veterinară tipărit la Buda în 1816, cu titlul complet Învățătură pentru ferirea și doforia boalelor celor ce se încing prin țeară și acelor ce se leagă și a unor boale sporadice, adecă pe ici, pe colo îmblătoare ale vitelor celor cu coarne, precum și a cailor, a oilor și a porcilor (130 de pagini), tradus, probabil, după un original maghiar, a apărut într-o perioadă însemnată din dezvoltarea românei literare și ridică mai multe probleme ce se cer studiate. Scrierea conține o serie de fenomene lingvistice (fonetice, morfologice și lexicale) importante pentru istoria normelor limbii române literare la început de secol XIX. De asemenea, find primul nostru text de medicină veterinară, acesta aduce o contribuție specială la dezvoltarea limbajului medical românesc în special și la modernizarea vocabularului literar în general. * Adresă de corespondență: lilianasoare2006@yahoo.com. 1 Vezi, în acest sens, Ursu (1961 și 2012).